Dezvoltarea echipamentelor de separare a gazelor a început cu primul generator comercial de oxigen fabricat în Germania în 1903, iar apoi au apărut alte echipamente de separare a gazelor brute. În 1921, Statele Unite au înființat prima fabrică comercială de recuperare a heliului și a gazelor naturale lichefiate. Aceste componente ale gazului de alimentare sunt variabile și instabile (în special la temperaturi și presiune scăzute), iar calculul proprietății fizice este complex, ceea ce aduce dificultăți în proiectare. Prin urmare, sunt arse ca combustibil pentru o lungă perioadă de timp. Abia în anii 1930 au apărut echipamentele de separare a gazului de cocs și a gazului de apă pentru a satisface nevoile industriei îngrășămintelor. În anii 1960, Statele Unite au adoptat expansorul cu turbină lichidă pentru a realiza echipamentele de recuperare a hidrocarburilor ușoare prin metoda de adâncime la temperatură joasă a gazului natural, astfel încât rata de extracție a propanului și etanului să ajungă la 80%, reducând costul de producție al materiilor prime chimice. . Datorită avantajelor consumului redus de energie, mai puține echipamente, investiții reduse și beneficii economice ridicate, tehnologia de separare a gazelor a fost dezvoltată rapid.
Principiul separării gazelor: principiul de bază al separării este răcirea treptată a gazului de alimentare purificat cu presiune sau presiune până la temperatura de condensare a fiecărei componente separate pentru condensare separată (condensare într-o singură etapă sau pas cu pas); Sau gazul de alimentare este presurizat, răcit. Temperatura comună de condensare a gazului (la presiune de 101,325 kPa).